Tara Pinguinilor

                                 Tigu Diana – Adriana

A fost odata ca niciodata, intr-o tara indepartata, foarte,foarte,foarte departe de civilizatie o tara secreta, ci anume, o tara a Pinguinilor.

Acolo, pinguini se jucau,aveau chiar si meserii, dar, mai pe scurt, ei faceau acolo tot ce le doreau inima. Desigur, intr-o tara a Pinguinilor exista si un pinguin care era cum s-ar zice “seful”. Ca un fel de presedinte. Pe acel pinguin il chema Figo, si era nespus de uracios. Sub nici o forma el nu vroia sa asculte pe nimeni inafara de el.

Intr-o zi, in tara Pinguinilor veni o noua membra, Annabell, de care, “presedintele” nostrum Figo, se indragosti nebuneste,doar ca, ei nu ii placea deloc de el, deoarece era mult prea fitos, si nu ii pasa de nimeni inafara de el, insa, simtea si ea un sentiment ciudat fata de el.’

Seara, tarziu, Figo merse la Annabell, luandu-si inima in dinti si spunandu-I cu o voce subtire si calda:

-         Annabell, de cand ai venit aici, si de cand te-am vazut, te-am placut enorm de mult, si credema ca inca te mai plac.

-         Bun, si ce-I cu asta?

-         Tu…..a….ma placi pe mine?

-         Imi pare rau, dar,eu chiar nu te plac, baiete, scuzama, dar, esti prea obsedat de tine.

-         Bine, ai dreptate, mare dreptate, la inceput am fost nespus de obsedat de mine, dar asta inainte sa te cunosc.

-         Bine, ai folosit replica asta, de zici ca suntem intr-un film.

-         Daca am fii intr-un film ,draga mea Annabell,iti garantez ca as alege Titanic.

-         Eu as alege…nimic, sa fiu sincera nu prea imi plac filmele.

-         Atunci avem foarte multe in comun.

-         Dar,daca tie nu iti plac filmele, cum de stii de Titanic?

-         Oricine stie de filmul ala. K

-         Da…ai dreptate. Acum, An..

-         An!?

-         Da…vroiam sa zic Annabell…

-         Stai putin baietas, An, e o porecla, tu nu ma poreclesti pe mine, mai ales An. Dupa mine An este o porecla de….iubiti sa zic asa.

-         Ok, atuci mie spunemi Fi.

-         Fi?

-         Da Fi.

-         Nu puteai gasi un nume mai stupid ca asta?

-         Gata!

-         Ce s-a intamplat?

-         Mi-a ajuns sa te aud cum iti bati joc de mine. Mi-a ajuns Annabell. Vreau sa pleci de-aici odata pentru totdeauna!

-         Ma izgonesti?

-         Exact. Dispari din fata mea.

-         Bine, si nici nu ma voi mai intoarce aici, spuse in lacrimi Annabell, plecand spre casa pentru as-I face bagajele si a pleca.

Cand ajunse acasa, se puse mai inati pe plans, iar dupa ce isi mai reveni, merse sa isi faca bagajele, insa, deodata, la usa batu cineva. Merse sa vada cine era, iar cand deschise usa, acolo era Figo, in genunchi. Cu o voce trista,insa, ea ii spuse:

-         Nu ma impresionezi Figo, lasama in pace.

-         Annabell stai!

-         Ce vrei?

-         Am venit aici sa imi cer scuze fata de tine, si sa te rog sa accepti scuzele mele. Credema, chiar nu mi-am dat seama de ceea ce am zis.

-         Ai noroc ca iert repede,dar, nu ai tu idee cat am suferit din cauza ta.

-         Imi pare rau Annabell. Si, ar mai fi ceva?

-         Ce anume?

-         Vreau sa fii sotia mea.

-         Figo,nu stiu ce sa zic, adica, deabea ne-am impacat, nici macar nu stiu daca, chiar sunt surprinsa.

-         Bine, dar acum tu trebuie sa zici doar un cuvant da sau nu.

-         Da,nu,da,nu….da….vai, chiar nu stiu.

-         Zi orice iti doreste inima.

-         Pai, inima mea spune sa dau din cap aprobator.

-         Adica raspunsul este da?

-         Cu siguranta!

Si Annabell sari in bratele lui Figo.

Facura o nunta mare,mare,mare si frumoasa. Ei doi nu se mai certara niciodata. Acum erau fericiti impreuna si asa vor ramane mult,mult timp, pana la moare!