Pisica cu blanita de aur
A trait odata demult pe acest pamant, o familie frumoasa si mica, care era alcatuita ca de obicei, dintr-o mama,un tata si o fetita pe care o chema Dorothea, dar mai toti ii ziceau Dory. Fetita avea o pisicuta pe nume Lalea, care urma ca peste cateva ore sa nasca. Mica fetita astepta cu nerabdare marele moment.
Seara tarziu, inainte de culcare, Dorothea merse sa vada ce ii face pisicuta. Cand ajunse in living, mare ii fu surpriza cand vazu ca langa ea era un pui micut si frumos care avea o blanita de aur si niste ochii albastri ca cerul seara. Fetita fericita incepuse sa urle de mama focului ca s-a nascut un puiut. Parintii imediat ce o auzira coborara, si cand vazura micutul pui nu mai vroiau sa se desparta de el. Fetita ii pusese numele Jucarie, deoarece era asa de frumos de zici ca nu era real.
Urmatoarea zi, fetita nu vroia sa se mai desparta de motanel. Il tinea in brate zi si noapte, ba chiar dormea cu el. Il lasa numai sa manance de la mama lui, apoi il lua din nou si se juca cu el. Era foarte fericita, ca orice copil cand are un animalut, doar ca din pacate, fericirea ei nu durase foarte mult, deoarece intr-una din zile fetita isi auzira parintii vorbind, si plangandu-se ca nu mai au bani nici de paine si ca trebuie sa isi dea macar un animalut pentru ca nu mai ii pot intretine.
dupa acele vorbe, fetita se puse pe un plans de mama focului. Parintii o auzira si mersera imediat sus sa vada ce se intampla. Mama o intreba pe fetita:
- De ce plangi draga mea?
- Pentru ca te-am auzit pe tine si pe tati ca trebuie sa imi dati animalutele.
- Iubita mea, nu mai avem bani, trebuie sa facem un mic sacrificiu,vrei sa murim?
- Nu, dar nici pisicutele nu vreau sa plece de langa mine!
- O sa o dam pe cea mai mica pentru ca uitate la blanita ei, e de aur. Imagineaza-ti am putea face o avere.
- Numai la bani va sta gandul? La fericirea mea niciodata nu va stat gandul? Voua macar va pasa de mine?
- Da cum sa nu ne pese noua de tine fiico?.
Micutul motanel auzise discutia dintre cei trei, se suparase si el, asa ca hotarase sa plece de-acasa in voia intamplarii. Dar asta nu e tot, pe la miezul noptii, pe geam, copila pleca si ea de-acasa de zici ca vorbi cu micul motanel sa-si faca un plan de scapare.
Iata ca, ea cum tot mergea de-alungul drumului, daduse nas in nas cu motanelul. Il luase in brate si incepuse sa il pupe intrebandu-l:
- De ce ai plecat de acasa?
- Pentru ca erau doar certuri din pricina mea intre tine si parintii tai.
Brusc, fetita incremeni si cu o voce tremurand, intrebase motanelul:
- Tu vorbesti sau am eu halucinatii?
- Nu, eu vorbesc. Sunt un pisoias magic. Cum crezi ca am eu blanita aurie?
- Da, si mie mi s-a parut ciudat..
- Eu sunt pisoiasul Jucarie,la inceput nu avem nume, dar dupa ce mi l-ai pus tu am avut si eu. Sa stii Dorothea eu implinesc cate trei dorinte, si vreau ca tu sa iti pui ce dorinte vrei cand vrei.
- Uau, este asa de uimitor, adica am ramas fara cuvinte in gura. Aflu atat de multe lucruri in asa putin timp. E ceva surprinzator cu adevarat!
- Da, asa este.
- Eu zic pisoiasule sa mergem acasa la caldura, o sa le spun dimineata parintiilor mei totul, cuvant cu cuvant, poate asa o sa te pastreze, daca nu, diseara stii unde ne intalnim da?
- Da stiu, spuse razand pe sub mustati pisoiasul.
Cei doi mersera acasa. Parintii erau ingrijorati unde le-ar putea fii fiica. Cand intrase pe usa
- Pe unde ai umblat, stii cate griji ne-am facut?
- Da, inteleg, sunt un copil, este straniu sa umblu singura. Eu am fugit de-acasa impreuna cu pisoiasul, si stiti ce am aflat despre el?
- Ce ai aflat despre el?
- Este magic. Adica mie mi-a vorbit. A spus ca poate sa imi indeplineasca trei dorinte, ce vreau eu si cand vreau eu.
- Probabil ca frigul te-a afectat.
- Nu va jur. Uitati, daca vreti va dovedesc. Jucarie!?
Pisoiasul aparu si incepu a vorbi in timp ce parintii fetei erau cu gura casca langa el si ascultau cu uimire ce le spunea pisoiasul.
- Eu sunt un pisoias magic, pot vorbi, ceea ce altii nu pot, am o blanita de aur, vi se pare normal?
- Nu, dar e starniu…
- Sa stiti ca voi lacomi ati fost cand ati vrut sa ma vindeti doar pentru ca am blanita de aur. Vedeti, daca m-ati fi vandut, acum nu stiati ca eu sunt magic si ca pot indeplini 3 dorinte.
- A, deci e adevarata faza cu dorintele.
- Dar bineinteles ca e adevarata! Tot ce a spus mica fetita e adevarat despre mine.
- Bine, pentru inceput, eu vreau sa avem bani, si sa fim sanatosi, spuse mama si tatal.
- Bun.
In cateva minute casa se umpluse de banet. Sanatatea nu se simtea, insa era prezenta.
- Acum Dorothea, e randul tau, spuse pisoiasul,
- Bine,eu imi doresc un camin mare,mare,mare langa casa noastra pentru toate animalutele starzii care exista pe aceasta lume!
Imediat in curte aparu un camin mare,mare,mare, pana-n cer aproape, unde incepeau sa vina animalultele.
- Acum, aveti de grija caci dorintele s-au dus, si mai este doar una.
- Da, spuse cei doi parinti.
- Bine, spuse Dorothea.
Dupa ani si ani, pisoiasul iesi afara la o plimbare cand daduse nas in nas cu un lup feroce care-l atacase. Dorothea vazu pe geam si isi chemase imediat parintii.
Din fericire il gonira, dar pisoiasul era extrem de ranit. Imediat fetita il luase in brate si il duse in casa unde incepuse sa il ingrijeasca ca si pe ochii din cap, insa in zadar, pisoiasul se facea din ce in ce mai rau.
In fiecare seara fetitia jelea langa el, desi stia ca nu va rezolva nimic. La o vreme, pisoiasul nu mai putea respira, asa ca incet,incet,se stinse.
Vai, acum zbierete si urlete si plansete de durere. Fetita era distrusa si parintii ei de asemenea. Bineinteles si mama pisoiasului era.
Dis-de-dimineata, fetita isi chemase parintii si pisica ei Lalea in curte, pentru a-l ingropa cum se cuviine pe micutul pisoias. Plangand fetita spuse:
- Ce nu as da eu pentru o dorinta magica.
- Stai putin fiico, spuse mama plangand si ea cu vocea tremurand, inainte de accident, pisoiasul ne-a spus sa avem grija ce facem cu ultima dorinta.
- Da, dar credeam ca v-ati pus voi dorinta.
- Nu ne-am pus nici o dorinta. Incearca sa vezi, cine stie ce se inampla.
- Bine. Imi doresc din toata inima ca pisoiasul meu sa se trezeasca din acest somn adanc care dureaza pe vecie.
Asteptara ei ce asteptara, dar nimic. Il ingropase si mersera in casa unde incepuse din nou sa planga. Si cum plangeau in hohote iata ca o voce cristalina spuse:
- De ce plangeti? Era micutul pisoias, care era pe picioarele lui viu.
- Pisoiasule! Urlase in gura mare fetita, cat mi-ai lipsit tu mie de-ai stii tu oare.
- Din fericire, nu v-ati irosit ultima dorinta, si ati folosit-o cu intelepciune. Ati fi putut pur si simplu sa nu ma bagati in seama si sa va doriti castele sau imperii, dar ati fost intelepti si buni cu mine,deaceea va multumesc din suflet!
- O pisoiasule, nici nu mai pot vorbi cum trebuie de fericire, spuse Dorothea.
- Scumpul mamei puisor, venise si mama pisoiasului ,Lalea, toata intr-un plans, tu chiar traiesti?
- Da mamico, multumita familiei noastre.
- Sa nu te mai prind ca iesi prin padure fara mama ta sau fara familia ta da?
- Da ,mama, promit.
Si cei cinci erau acum uniti, si nimic nu mai ii putea desparti. Dupa ani si ani, ca sa nu mai stea la padure sa fie in pericol, se mutara intr-un satuc linistit si frumos, pe marginea unei ape curgatoare. Si caminul era locuit acum de toate animalutele din lume care nu aveau familie sau erau de pe strada.
Cu alte cuvinte, toti erau fericiti, si sper ca si voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu