Dragonul de foc

A fost odata pe meleaguri indepartate, un tinut stravechi, unde erau numai cavaleri. Ei aveau dragoni de foc mari si puternici, doar unul nu avea, ci anume fiul mesterului Aramis. El nu avea nici un dragon, desi era cavaler.

Ce suparat era el cand toti din jur se dadeau mari cu dragonii lor si ce bogatii aduceau ei. Cum fetele se uitau dupa ei cand zburau si se-ndragosteau de ei. Si cum ei le cereau de neveste. El se simtea prost si dat pedeoparte. In sat era o fatuca frumoasa cu parul blond mereu impletit cu ochii negrii si cu buzele rozali ca si trandafirii. Baiatului ii placea de ea. Dar mereu spunea:

-         Nu ma mai uit la ea. Nici ea nu s-ar uita la unul ca mine. Nici dragon nu am dapai femei sa am? Cum Dumnezeu m-am putut gandi ca o sa imi fie sotie? Probabil erau doar vise.

Mereu el se descuraja pe el insine. Mesterul, tatal lui intotdeauna cand il auzea ii spunea :

-         Fiule, nu te descuraja, niciodata nu stii ce se intampla.

Seara tarziu cand baiatul se puse sa doarma auzi ragete infricosatoare. Se trezi speriat. Vazu ca zgomotele se aud din dealurile de langa cocioaba. Merse pe deal, si acolo vazu o umbra uriasa. Speriat insa cum era, isi facu putin curaj. Merse si vazu un dragon urias cat casa cu doisprezece etaje. Era foarte infricosator acel dragon de foc, insa era deasemenea foarte prietenos si iertator. El ii spuse:

-         Cavalere, ai venit sa ma iei de aici, din singuratate?

-         Da dragonule. Eu sunt baiatul…

-         Da baiatul mesterului. Stiu mereu te vad holbandute la fata ogarului.

-         Ogar?!

-         Da Beatrice, fata ogarului. Cea care e cea mai frumoasa din tot satul. Bine sic ea mai frumoasa din lume pentru tine, spuse razand dragonul.

-         Hei, poti sa zici ca e frumoasa, pentru ca asta e adevarul.

-         Dar de ce nu ii zici ca o placi?

-         Fiind ca mi-e frica. Daca ea nu simte la fel pentru mine?

-         De unde vrei sa stii, prevezi viitorul? Daca cumva ea te place?

-         Eu sunt sarac, ea e….

-         Saraca. Stiu eu bine. Merg la cucon si isi iau de-acolo bani pentru mancare.

-         Pe asta nu o stiam. Ma rog..haide la mine si la tata acasa, o sa dormi in curte.

-         Bine.

Mersera cei doi in drum spre casa. Cand ajunse, dragonul si adormi, iar baiatul se duse in casa si adormi si el acolo unde apucase. Dimineata, isi facu curaj mare, desi foarte rusinat si plin de lacrimi, rosu tot la fata merse la fata. Acolo el ii spuse:

-         Beatrice, vreau sa iti zic un mic secret legat de mine.

-         Da cavalere?

-         Eu te plac foarte mult, desi sunt convins ca tu nu simti la fel pentru unu ca mine.

-         Ba da, chiar simt mai mult decat ai crede tu. Eu chiar te plac, si sa fiu sincera vroiam sa recunosc asta dar imi era frica.

Brusc aparu dragonul.

-         El cine este?

-         Este noul meu dragon si primul.

-         Aha..acum o chem si pe Rosy.

-         Cine-i Rosy aceasta?

-         Dragonul meu de foc…defapt dragonita mea de foc.

-         Eu cred ca tu vrei sa ii imperechezi pe astia doi.

-         Da…adica sunt asa draguti amandoi.

Oricum, deja dragonii erau amandoi topiti unul dupa celelalt.

-         Bine, acum e randul nostru.

-         Beatrice, urasc cand ai dreptate.

-         Uite nici eu  nu sunt cine stie ce fata bogata. Ba din contra, nici bani de mancare n-am.

-         Pai..si eu la fel..dar daca ne-am casatori, poate ar fi mai bine.

-         Unde vrei sa ajungi cu asta cavalere?

-         Aici, ci anume la punctul unde eu iti cer mana.

-         O Dumnezeule. Pai….chiar m-ai socat, dar oricum raspunsu este si va fi nu!

-         Aha…dragonule sa mergem, ti-am zis ca nu ma place.

Razand cu lacrimi de crocodil fata ii zise:

-         Ai prins pacaleala.

-         Pacaleala?!

-         Da, raspunsul era da nu era nu.

Cei doi organizase o nunta mare si frumoasa, defapt correct ar fii sa zic ca doua nunti, deoarece si dragonul si dragonita se casatorisera. Facuse un mic dragonel cei doi. Iar Beatrice si cavalerul facuse un mic baietel frumos. Dupa timpuri, cavalerul deveni cel mai bogat din tot satul. Acum nu mai avea o cocioaba, acum avea o casa domneasca si era imparat peste satul sau. Acum cei sase membrii o duceau bine. Dragonii aveau o casa gigantica cam cat douazeci de blocuri unul peste altul, iar cei trei aveau o casa doar cat un bloc. Ei traira fericiti pana la adanci batraneti, si este foarte probabil sa traiasca chiar si in zilele noastre.