Lumea de basm din sifonier

Au fost odata  ca niciodata doi copii pe care ii chemau Brad si Giulia. Ei erau foarte cuminti, doar ca din pacate parinti lor murisera intr-un accident de masina, iar acum ei erau adoptati de niste parinti foarte rai care ii bateau cat era ziua de lunga. Zana cea buna, adica mama lor care ii pazea din Rai, vazura tragedia care li se intampla dragilor ei prunci. Se hotarase foarte serios sa le dea copiilor ei puteri magice, ci anume, orice isi doresc ei sa se indeplineasca.

Intr-una din zile, cei doi spusera:

-         O mamico, o taticule, te rog salveazane de-aici. Acesti parinti doar ne chinuie nimic altceva. Faceti cumva va rog sa existe o lume de basm unde sa putem sa ne ascundem de acesti oameni rai

Cand dimineata veni, Giulia se duse la ea in camera sa isi ia hainele din sifonier, insa cand deshise sifonierul nu vazu haine, vazu o lume ascunsa si de basm, care putea fi vazuta doar de cei doi copii. Giulia intra de-graba inauntru si nu mai vroia sa plece de-acolo.

Dupa ce fetita statuse acolo in jur de doua sau trei ore, se intoarse inapoi acasa pe o usa de cristale si de pietre pretioase. Desigur ca luase si cateva pietricele pentru ai dovedi fratelui ei ca este adevarat.

Cand ajunse, de graba Giulia merse la fratele ei sa ii spuna.

-         Fratioare, am descoperit o lume de basm la mine in sifonier.

-         Nu te cred surioara, din nou esti visatoare?

-         Nu, am adus chiar si dovezi.

Si fetita scoase pietricelele magice din buzunarelul ei tot franjulit.

-         Surioara, aceste pietricele pe care le ai tu in mana valoareaza o avere.

-         Mie nu imi pasa de bani, eu vreau doar sa ramanem acolo pe veci. Haide cu mine te rog acolo, iti va placea si tie.

-         Ma indoiesc surioara.

Cand fetita deschise sifonierul, lui Brad nu ii venea sa creada ca acolo chiar exista o lume miraculoasa.

Intrasera inauntru, iar, dupa circa cinci sau sase ba chiar sapte ore, cei doi trebuiau sa plece acasa, pentru ca parintii lor sa nu ii bata, insa, fratele ei nu mai vroia sa plece de-acolo.

Dupa ce seara trecu, iar cocosul incepu sa cante din nou pe hornul casei, cei doi copii erau in picioare, bineinteles in fata sifonierului asteptand sa se dea jos cocosul, pentru ca ei sa mearga in acea tara.

Iata ca, de cum ajunsera, vazura ca locul era foarte schimbat. Acum locuiau mii de finite magice, inclusiv o zana minunata. De cum vazura cei doi copii ca acel loc era si bun de locuit in el se decisera sa ramana pe veci acolo, doar ca problema era ca nu aveau unde sa stea. Din fericire, solutia lor aparu deindata, ci anume zana cea frumoasa si magica, imbracata intr-o rochie alba ca de mireasa, cu niste aripi albe deasemenea sip line de sclipici. Zici ca era inger. Copiii cand o vazura ramasera cu gura deschisa de uimirea frumusetii sale. Merse si o intrebara:

-         Buna ziua frumoasa zana.

-         Buna dragi copii.

-         As vrea sa va spun ceva.

-         Va ascult.

-         Eu si fratele meu avem niste parinti care ne urasc enorm sin e vor numai raul,adica sunt parintii adoptivi deoarece cei naturali au murit intr-un accident te masina. Acestia noi ne bat cat e ziulica de luna sau cat de scurta. Am vrea sa ramanem aici dar nu avem unde sta, si ne pare rau ca suntem asa de nepoliticosi, adica, ca venim asa brusc si va intrebam…

-         Dragi mei, nu sunteti nepoliticosi, sunteti disperati, adica disperati de suparare. Nu va temeti, va voi tine eu la mine pana la moarte si si dupa.

Asa cei doi copii ramasera in grija frumoasei zane. Insa ceea ce am uitat sa va spun este ca frumoasa zana era defapt mama lor, prefacuta intr-o zana pentru a-si apara micii prunci de orice pericol. Acum locuiau in liniste si in pace, departe de parintii lor adoptive rai si cruzi.